BUMBA

 Mi se intampla adesea sa imi infund cuvintele , le-am auzit in gand, si nu le las sa-mi scape….
Nu sunt multumita de ceea ce ar putea ele sa ilustreze. Ma uimeste incapacitatea noastra de a ilustra in cuvinte toate senzatiile , sentimentele , trairile ce se fac simtite la un moment dat. Si tac.
Tac pentru ca stiu ca imaginea verbala ce s-ar forma nu ar reda perfect multitudinea de culori,  parfumuri si zambete ce ma inunda.
Ar fi un detaliu dintr-un tablou mult prea mare, detaliu ce , dincolo de a avea marele defect al imperfectiunii, ar  dezvalui si misterul intregului tablou. Ca si cum ai stiu solutia la o ghicitoare pe care ai auzit-o vag, insa nu te-ai bucurat de dezlegarea ei, de acel moment de gandire in care incerci sa pui cap la cap piesele gasite. Si paf… ai auzit raspunsul. Si paf…toata bucuria pe care ai simti-o cand ti se confirma raspunsul( scris invers in josul paginii, ca-n vechile carti cu ghicitori) s-a dus…n-ai ajuns sa gandesti, sa descoperi…pana la urma ghicitoare se dovedeste a fi total insipida…si asta doar din cauza acelui raspuns …
Cuvintele, ca orice alt produs uman, sunt puternic marcate  de cicatricea imperfectiunii… pe cand senzatiile si sentimentele, se nasc de la sine, nu depind de noi, sunt perfecte in ansamblul lor. Nu vom reusi niciodata sa redam perfect  armoniile unui cantec cu un instrument dezacordat… nu vom reusi niciodata sa ne  reflectam  prin oglinda cuvinteleor, sunt mult prea colturoase, mult prea rigide in acordurile lor, mult prea dependente unele de celelte… nu putem decat sa  ne inchinam religiei simturilor, cum o numea Paler… nu poti decat sa te predai in fata unei senzatii  mult prea coplesitoare…nu ai putea s-o explici  sau s-o povestesti prin instrumente  lingvistice…
POTI numai sa fii MUT de admiratie si de emotie…

Finally, I have faced my worst fears; I have walked on some of the scariest bodies I left behind. I stretched my hands into this black, sticky unknown I call my past. Funny thing, looking back (surprisingly, not in anger) I realize that there were some pretty good pieces of writing born out of those tormented stories. I have come to appreciate them and decided they were good to share as writing experiences. Please, don’t take it personally (again), this is MY space, and my space only, I am the master, I create characters and voices, I stick words down the throat. YOU are not here, I am not writing about you. I am now mature enough to stand up and defend my freedom of speech.
And we should all enjoy it!

PS: If you have something to say please, do comment! ( if you dare )

August 15th, 2006

Nu pot sa creez

momentan.

Sunt prea ocupata

Sa arunc cutite in usa mea patetica

pe care zace un trup perfect barbatesc

langa niste versuri lamentabile de dragoste

or should i say

de dragoste lamentabila.

Inutil.

Varful se opreste din cuvant in cuvant

neputand sa formeze propozitii

pe care mana mea sa le citeasca mai tarziu.

Oricum si mai tarziu o sa fiu ocupata.

Tot cu aruncatul de cutite.

Insa o sa fie mult mai interesant.

In spatele meu o sa rasara soarele.

Iar figurina neagra o sa fie clar delimitata.

Voi incerca sa-i nimeresc capul.

Dupa incercari repetate

voi renunta.

Oricum i-am ranit suficient picioarele

incat sa nu ma mai urmareasca.

Iar mainile i le-am taiat de mult

dupa obicei islamic,

cand a incercat sa ma fure in lumea ei cu versuri si barbati.

Asa ca….

mai bine o condamn la jumatate de existenta.

Pentru ca nimic nu e mai rau

ca jumatatile de masura.

August 15th, 2006

Canta-mi o litera de inceput

Ca sa ma torni incet in matricea

Ce ma asteapta ca un sarcofag

Spre a ma defini.

Canta-mi lin

Sa curg incet

Sa umplu toate cutele si curbele

Sa fiu neteda si alunecoasa

Ca o bomboana de ciocolata.

Canta-mi rece

Sa nu ma lipesc

De capacul intunericului

Sa-mi creasca ochii pe piele

Si unghiile sa se-ascuta incercand sa respir.

Canta-mi nou

De uimire

Caci ochii s-au deschis

Si te fixeaza in gol,

In bolduri pe un perete prea mare.

Canta-mi tremurat

Cu vocea nelinistita de frica ratacirii

In plan,

Miscand mana in oglinda noua

Nerecunoscand decorul

Ce se-nclina ascutit

Spre podea.

Canta un duet

Cu umbra ta

Dandu-mi culoarea inapoi

Si vocea-mi dubla.

Ca sa reuseti o data

Sa-ti spui povestea

Versiunea completa si necenzurata.

August 24th, 2006
A venit circul. Din negurile timpului fara timp, azi ca si acum 100 ani ,de dupa cortina copilariei iese obraznic un cap cu joben, o lama sclipicioasa, niste pechinezi teleghidati si ursul carpatin cu delicatetea sa nativa pe fragila trotineta.Toate ciudateniile care se pot gasi sau fabrica sunt aduse in fata noastra pentru a ne bucura privirile si copilul din noi.Toti il avem, la unii mai trist, la altii furios , la altii plangacios, la cei mai norocosi fericit .Merita si el sa se bucure din cand in gand, merita sa rada cu gura pana la urechi salivand pe o bucata de halvita rosie,uitand ca a patat cu ciocolata rochita cu buline sau ca mai are o pagina cu bastonase de scris acasa.Acum e momentul lui, in luminile reflectoarelor nu sclipesc numai costumele paietate ale trapezistilor ci si perechea lui de ochisori incantati de noua lume ce se desfasoara in fata lor.In limba adultilor “e in concediu”. Doar meseria de copil e ata de grea uneori.”Simt ca imi plesneste capul ,draga, nu mai vine o data concediul ala…” Copilul jubileaza aplaudand frenetic cu degetele-i lipicioase.E un vis , un vis atat de frumos incat rade in somn.Cat o sa aiba el de povestit,de explicat, de amintit… Circul, cu lumea lui nelume in care nu ne recunoastem dar in care ne regasim este pentru si numai pentru copilul din noi, copilul care are curajul sa vada leul furios sau clovnul cu nasul mare si rosu sau lama indiferenta, sa le vada si sa rada,in hohote cu lacrimi de fericire.Pentru el nu exista sarlatani sau trucaje, exista doar acest univers colorat si miscator ce-i atrage privirile si gandul. Anul acesta in zgomot de muzica stridenta si voce promitatoare circul si-a anuntat vedeta : Bumba, Bondarul Orb, pentru ultima oara. Copilul din flori al unei actuale amintiri cu un fost gand , Bumba s-a nascut departe de casa fapt pentru care a fost crescut de cuplul de gugustiuci, Galileo si Galileea.Copilaria sa a fost scurta , dupa numai o zi s-a trezit in mijlocul unei adunari de circari, multicolora si vesela , care l-a adoptat imediat razand de inocenta si bucuria lui si gasindu-i, in ciuda handicapului sau, un loc bine-meritat in spectacolul lor .Acum, dupa o cariera de 20 de ani in cadrul circului Le Monde , Bumba s-a hotarat sa se retraga .Faimosul bondar a decis sa renunte la viata nomada si excentricitatile lumii in care traia si sa se stabileasca la casa lui . De acum poate fi gasit numai la www.bumba.ro, unde aveti ocazia sa gasiti gandurile visele , imaginile , culorile , mirosurile, zumzetul si zborul acestui bondar sprintar care poarta ciudatenia circului si entuziasmul noii vieti. Asta e, voiam o schimbare, am avut curajul sa o fac, acum sunt aici , bazai fericit din post in post . Pana data viitoare: Bzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

September 3rd, 2006

septembrie 2006… canicula incepe treptat-treptat sa cedeze si dupa cateva batalii diurne care s-au lasat cu picaturi si temperaturi mult sub limita cu care ne obisnuisem ,vine un alt anotimp, o alta schimbare, o alta masca pe care ne-o scoatem din debara ca sa o asortam ipocrit la presiunea atmosferica din ce in ce mai crescuta.imi vine in minte o serbare de la gradinita.eram patru copii ce trebuia sa recitam patru poezii legate de cele patru anotimpuri.eu am fost toamna .nu-mi mai amintesc poezia insa nu voi uita niciodata bluza galbena pe care mama cususe frunze care de care mai uscate si mai artistit cocolosite.aveam pe spate o frunza mare de ficus, , trebuia sa fiu frunzos rau.asa-i si cu toamna asta , toti o sa fim frunzosi, sa caram in spate toate ramasitele arse de soare, ramasite ce nu au rezistat vantului schimbarii,ramasite care cu timpul se vor degrada “fertilizandu-ne” cu un alt bagaj emotional.se zice ca toamna e anotimpul abundentei, al maturitatii vegetale. or duce-o plantele mai bine, insa bondareste vorbind mie nu mi-e bine deloc. fara flori, fara caldura noaptea, fara prieteni ce nu au supravietuit rationalizarii sucului de flori si a mierii poliflore.
that’s life , when there’s an up there must come a down…still i’m very worried…as putea si eu la randul meu sa nu supravietuiesc,in definitiv, tranzitia nu e deloc usoara pentru un bondar orb…o sa ma in fruzesc si eu, sa ma obisnuiesc cu uscaciunea aspra si trosnetul ascutit al amintirilor pe care voi calca.no more juicy fruit, e vremea “menopauzei” …. e adevarat fructele stafidite sunt mult mai dulci, dar in acelasi timp mult mai grele, prea grele pentru niste aripi peliculare.si in plus mi-e frica de schimbare.mi-e frica de o frunza imaginara de stejar care ar putea sa ma zdrobeasca in caderea ei…mi-e frica de ploaia torentiala ce pare uneori a-mi spala toata caldura,udandu-mi gandurile …mi-e frica sa nu devin dependent de nostalgie..
mi-e frica sa nu-mi vina dor de zbor, de flori,de bazait haotic cand vrea trompa mea..
da, recunosc, sunt un fricos, dar un fricos suficient de curajos sa se puna intre acele ceasornicului si sa opreasca minutarul la un moment perfect….asa incat frunzele sa nu mai paleasca, sa nu mai cada si sa nu mai fiu eu novoit sa le car in spate ci sa ma bucur de fotosinteza lor zi dupa zi…

October 8th, 2006

Nu stiu de ce
ma blocasem.
Undeva pe o trompa labirintica
Prea luminoasa si prea calda
pentru sangele meu.
Dar globulele au inceput
a se rostogoli pe fibra musculoasa
Si am reintrat in ciclul reproductiv,
Inmultindu-ma la infinit,
in zeci de priviri,
sub zeci de gene
si milioane de sentimente.

Am revenit sa ma reflect
pe smaltul dintilor
sub un ras superb, iluminant, sufocant.
M-am intors la culoare
caci negrul nu-i de mine,
Prefer kaki-ul
Desi e lupta
De Sine cu Nesine.

Dar nu sunt statuta
caci blocata,
Am trait pe banda cinematografica
clipe ruland pe lentile
si am mancat cu pofta
Suflet pe paine,
inecandu-ma cu hohote de speranta,
facandu-mi la nesfarsit,
Barci de hartie,
sa alunec,
In puls.

Final de blocaj cronic
Final de dependenta de aer
Inceput de iluzie.

December 29th, 2006

De-as avea un nor bucalat si inodor
Sa-mi scriu singuratatea pe el
L-as pune pe-un cer,
Pe-un cer bicolor
Ascuns de-un soare-orbitor.

Iar de-as avea o aripa
Sa-mi zbor tristetea cu ea ,
As pune-o la cap de pisica
Sa faca cu ea ce o vrea
Numai inapoi sa nu mi-o dea.

O , de-as avea o buza
Sa-mi strig dragostea cu ea
As pune-o pe-o gura ce-acuza,
Acuza , noapte si zi far-a vedea
Ca nimeni, nimic n-asculta de ea.

Si de-as avea un punct
La inutilitate sa-i pun final,
Sa-mi fie negrul defunct,
La viata nelipsit banal,
O buburuza l-ar purta perianal.

Dar n-am nici nor si nici aripa plina,
Nici macar o buza pret de-o clipa, de-o mima,
Doar buburuza ce poarta nedefinit sfarsitu-n rima.
Ce rima diferita?! Nu-i correct! Doar monorima!

Azi n-am cuvinte. Le-am risipit ieri. Ieri cand m-am stins sub datoria eterna de a fi joviala, spirituala, amuzanta,  ieri cand mi-am retras  ultimul suras din  cont, taind cu o miscare  violenta cardul de debit verbal. Pntru moment sunt falita.  Imi vine sa deschid gura insa, dupa efortul considerabil de a-mi dezlipi buzele urmeaza numai frustrarea de a-mi elibera gatul  de aerul ce zace acolo si-mi apasa greu pe trahee. Greu, foarte greu…am impresia ca sunt o masina loto , plina cu multe bule  goale, ce aluneca usor una pe alta..  Fata care vorbeste baloane de sapun  .